vai presa lor!

ok, sunt si eu un ziarist ratat si nici macar nu-mi pare rau.

Nici de ratare, nici de jurnalistica, nici de ce mi se intampla.

Adicatelea ma gandesc la trecut, in loc sa ma gandesc la prezent, viitor si alte alea.

Haida, ca ma pot gandi la prezent!

Ia uite, ziarul local din Playa del Carmen.

Provincie, weekend incarcat si corespodentul pe politie mai mult decat activ. 

Nu-i zi mai frumoasa decat una petrecuta pe un sezlong, pe nisip alb, in zgomot de valuri, daca se poate sa fie turcoaz si caraibice din fire.

Asa, si langa sezlongul ala sa fie un pahar cu paie multe imbarligate, plin cu o zeama colorata, ori cu vreo frapatura, si niste reviste. De moda? A, s-au terminat reducerile aici. Cred ca ne apropiem de doliu national: s-au dus si decoratiunile de Craciun, e aproape o luna de la tristul moment, despre Ziua Mortilor nu mai avem de  ce sa discutam, a fost Candeleria, ultima consecinta a sarbatorilor de iarna, o poveste complexa pe care incerc sa o detaliez mai tarziu, si nu vine decat Pastele, mai aproape, chiar daca prilej de zile libere de la serviciu, scoala si viata or mai fi pana atunci.

No, mie tot asa numai ca verde mi s-a intamplat. In sensul ca m-am dus la plaja in orele cat am ramas singura pe lume in Playa del Carmen, am ochit plaja cu umbrelele cele mai mari, am dat 40 de pesosi pentru un sezlong si o bratara mov din hartie pe care scria luni, 40 de pesos, nu m-am bucurat de pretul pe care numai ca nu mi l-au pus pe frunte, m-am dezbracat la costum de baie ca de scafandru nu aveam, m-am dat cu crema cu un inalt factor de protectie si am incercat sa ma joc de-a plaja. Nu am stat crucificata pe prosop, sa ma coloreze soarele in fel si chip, dar m-am intins, mi-am flendurit ziarele, editie de Cancun a Miami Herald si asta micu' localul, cel mai spumos, de altfel.

Intre timp a aparut si Martin care s-a aplecat asupra-mi ca sa se prezinte si ca sa-mi spuie ca pe el ma pot baza, daca mi-o fi foame ori sete. V-am zis ca aici pe la 10-11 se mananca serios, cu oua ochi ori omletica, fasole, cartofiori, legume, fructe si altele, nu?

No, si i-am zis ca gracias, ca sa scap de el cat mai repede. De pe coperta ma privea cu un ochi un canibal. Prins de politie dupa ce, sambata seara, beat fiind, si-a muscat tovarasul de pahar de ureche. Din cealalta poza ne privea trist un om cu lobul urechii sfasiat. Urat. Cel care-l muscase spune ca ii era foame si hap! s-o fi saturat.

Dau pagina, sa citesc continuarea si aflu ca familia unui localnic e ingrijorata rau, dupa ce omul a baut alcool cu otrava. De sobolani. Ziaristul e indignat: sinucigasul a fost salvat si nici macar nu i-a fost recunoscator Domnului ca i-a dat o a doua sansa! Moment in care m-am gandit ce mari ne credem cand salvam un sinucigas de la moarte cand el chiar vrea sa o incheie cu viata lui si cu noi.

De pe urmatoarea pagina ma priveste cu dispret un individ efeminat. N-as fi vut sa fiu fotograful ziarului, de fapt. Cum e sa primesti priviri din astea in arestul politiei, sambata noaptea, cand ai putea fi la Coco Bongo, sa dansezi cu americancele astea pline de viata?

Efeminatul, deci, e un dansator care a dat cu pietre intr-o masina. Venit din Venezuela, s-a pripasit aici, lucreaza cine stie in e club, sta la un hotel, dar traieste o mare injustitie: nu cred ca e platit prea bine, din moment ce mai degraba fuge din salas decat sa plateasca  perna pe care si-a pus capul, apa purificata cu care s-o fi spalat pe dinti, sapunelul branduit si chiar samponul.

Si toata nedreptatea asta il face pe bailarin sa-si ia lumea in cap, tot sambata noaptea, sa i se aprinda calcaiele de la graba cu care paraseste hotelul si sa i se stinga repede in primul taxi in care se urca, in aceeasi goana.

Ca peste tot in lume, taximetristii de aici, chit ca nu fac decat sa o ia pe strazi paralele si perpendiculare, hai, poate mai prind cate o glorieta, recte sens giratoriu, pentru alungarea monotoniei, au o intuitie de speriat. Soferul nostru i-a zis (pe un ton sec, tind sa cred) ca il duce unde vrea sufletelul lui, daca plateste cursa dinainte. Fix asta nu-i trecea prin cap eroului nostru care doar fugise fara sa puna mana pe portofel din hotel: auzi acolo, sa plateasca taxiul!

S-au certat, nu exclud, dupa care, in cine stie ce pasi de dans, venezueleanul s-a departat cat sa-si ia avant, si n-o sa va vina sa credeti, n-a facut piruete ci a dat cu cheatra in parbriz. Ma oripilez, in acest moment. Tot ce am citit o viata am uitat, nu retin nume de personaje, si uite acum scriu de zece minute despre niste sordide intamplari de sambata noaptea despre care aflu dintr-o la fel de sordida fituica. Faza oribila e ca-mi place si cu o jumatate de ora in urma am narat prin viu grai acelasi lucru cui a stat sa ma asculte!

Sunt in avion, ne intoarcem in Ciudad de Mèxico, si mintea-mi gaunoasa imi sta tot la delincventii din Playa del Carmen si la suculentele cronici de cate o pagina.

Lombrosiene figuri! Strasnice fapte de lupta!

Lucru care imi aminteste de un ultim mare articol cu care va retin atentia, care se refera la o tentativa de viol care s-a lansat cu strigate pe strada 15, in sensul ca a strigat unul de 53 de ani, cu mutra de 35 e ani, la una de 17 ani, cu fata de 37. Ca le-am vazut, evident, chipurile. Si a strigat la ea ca-i face si ca-i drege, ea l-a crezut, s-a speriat, a plans, el a ajuns la politie si acum e acuzat de viol in forma de tentativa. Asa scrie la ziar, asa va spun si eu voua, doar n-o sa distorsionez marele adevar!

Apropo de adevar si despre lucruri apropiate de normal, inchei prin a-mi cere iertare ca v-am pierdut timpul cu niste ineptii cat casa de mare. Ziarul local din Playa del Carmen ne arata pe ultima pagina si trei fete goale care sunt lesbiene si care au venit aici in vacanta, o senzatie locala pe care promit sa o scanez, daca nu- dispare ziarul, si eu l-as fura, daca as sti ce istorii ascunde.

V-am pierdut timpul si eu l-am pierdut de 4 ori pe atat: pentru ca mi-am obosit ochii cu asa ceva, pentru ca m-am gandit apoi intens la tot ce am vazut acolo, pentru ca am narat mai intai cu glas si acum in scris.

Mi-e rusine de nerusinea mea. Si am mai consumat si curent electric, la faza asta.

(Post scris in avion, la sosire, de frig, ca sa pot misca degetele. Mintea nu mi-am miscat-o)