back in black
m-am întors, am multe de povestit.
doar că sunt ameţită de sutele de povestioare din reader. (n-o să le şterg, o să le citesc pe rând).
N- ajunge că am fost departe, am mai şi visat pe deasupra şi, cum mi se întâmplă rar, trebuie să spun şi eu lumii, nu că n- aş fi făcut-o deja şi la 5 dimineaţa.
(Vai, 8 zile fără prea mult calculator şi scriu de parcă am două mâini stângi!)
Revenind cu capul pe pernă: se făcea că am fost în Uzbekistan unde prietena Alina îşi organiza ziua de naştere pe un câmp oribil, pustiu, cu trei capre plimbându-se mai colea, lângă un cort aiurea, din fâş roşu. Nimeni nu era cu maşina, eu luasem avionul până la Moscova şi apoi o cămilă. Şi totuşi, înainte să înceapă petrecerea fără mese întinse, muzică şi prea mulţi invitaţi, eu şi sărbătorita am luat un Matiz alb, să mergem să aducem apă minerală. Drumurile erau oribile, în panter abrupte, cu gropi şi cutii imense aruncate alandala,
iar din loc în loc, ca în nişte staţii de autobuz, stăteau nişte oameni. Vreo doi aveau şi căşti militare din acelea metalice, ca de la Monumentul eroilor de la Oarba de Mureş, iar eu m-am panicat şi mi-am întrebat Alina dacă ştie cum arată poliţiştii uzbeci, nu care cumva să ne facă unii semn să ne oprim şi noi să nu-i băgăm în seamă, că poate ne împuşcă.
În locul zgomotului produs de mitralieră aici intervine ceasul deşteptător, telefonul mobil, la 15 secunde distanţă şi serviciul de trezire prin telefonul fix, care nu a insistat prea mult. Mă întreb dacă asta se cheamă eficienţă.
Vă daţi seama că am de gând ca, de săptămâna viitoare, să mă pun temeinic la curent cu situaţia socio-economico-politică a Uzbekistanului, potrivit analelor sovietice dar şi celor americane, interpretarea viselor în cultura populară, covoarele de Buhara şi apele minerale din Asia Centrală. Exact în ordinea de mai sus.
poza e de pe Orexca.com/photogallery. Iar dealurile astea sunt fix ca în visul meu!
doar că sunt ameţită de sutele de povestioare din reader. (n-o să le şterg, o să le citesc pe rând).
N- ajunge că am fost departe, am mai şi visat pe deasupra şi, cum mi se întâmplă rar, trebuie să spun şi eu lumii, nu că n- aş fi făcut-o deja şi la 5 dimineaţa.
(Vai, 8 zile fără prea mult calculator şi scriu de parcă am două mâini stângi!)
Revenind cu capul pe pernă: se făcea că am fost în Uzbekistan unde prietena Alina îşi organiza ziua de naştere pe un câmp oribil, pustiu, cu trei capre plimbându-se mai colea, lângă un cort aiurea, din fâş roşu. Nimeni nu era cu maşina, eu luasem avionul până la Moscova şi apoi o cămilă. Şi totuşi, înainte să înceapă petrecerea fără mese întinse, muzică şi prea mulţi invitaţi, eu şi sărbătorita am luat un Matiz alb, să mergem să aducem apă minerală. Drumurile erau oribile, în panter abrupte, cu gropi şi cutii imense aruncate alandala,
iar din loc în loc, ca în nişte staţii de autobuz, stăteau nişte oameni. Vreo doi aveau şi căşti militare din acelea metalice, ca de la Monumentul eroilor de la Oarba de Mureş, iar eu m-am panicat şi mi-am întrebat Alina dacă ştie cum arată poliţiştii uzbeci, nu care cumva să ne facă unii semn să ne oprim şi noi să nu-i băgăm în seamă, că poate ne împuşcă.În locul zgomotului produs de mitralieră aici intervine ceasul deşteptător, telefonul mobil, la 15 secunde distanţă şi serviciul de trezire prin telefonul fix, care nu a insistat prea mult. Mă întreb dacă asta se cheamă eficienţă.
Vă daţi seama că am de gând ca, de săptămâna viitoare, să mă pun temeinic la curent cu situaţia socio-economico-politică a Uzbekistanului, potrivit analelor sovietice dar şi celor americane, interpretarea viselor în cultura populară, covoarele de Buhara şi apele minerale din Asia Centrală. Exact în ordinea de mai sus.
poza e de pe Orexca.com/photogallery. Iar dealurile astea sunt fix ca în visul meu!
Etichete: monica viseaza, uzbekistan
| Permalink | Comentezi?! | Ai legătura! 
