povestile monicai

zapping in bazin

noreply@blogger.com (Monica) — Thu, 07 Aug 2008 16:33:00 +0000

pentru că merit, pentru că-mi place şi, mai rău, pentru că am nevoie, de două zile îmi mişc bătrânele-mi oase către un loc legendar pentru locuitorii târgului meu natal.

Noi, între ăi de generaţia mea, îi spunem Saint George City. Nu-l cheamă aşa, fiţi serioşi că nu sunt de prin Utah cu tată care să aivă mai multe neveste, îi doar satul vecin, Sângeorgiu de Mureş, unde apa sărata şi-a făcut loc mai întâi într-un bazin răpănos din lemn (probabil după deluviu, în care, alături de cei scufundaţi pentru a scăpa de naiba ştie ce boale scrise pe-o listă tot atunci, îşi duceau traiul, veseli nevoie mare, cohorte, ciurde, cirezi de viermişori roşiatici ca apa în care se dizolva încet şi constant lemnul ce căptuşea groapa cea mare. Măricică, nu imensă, dar am precizat ca să mă asigur că nu vă ia fandacsia imaginîndu-vă că într-însul ar fi intrat zeci de oameni laolaltă , să se atingă mai mereu, în incursiunea lor plutitoare de la un părete la hălălalt-). Lungă şi întortocheată explicaţie, carele aţi mai rămas pe pagina aceasta ia mai zăboviţi să aflaţi unde vream să ajung. No, deci aici mergeam eu cu pretenarele din liceu şi de după, ba la nudişti ba pe scândurile alea oribile, la soare, ba în apa cu pricina printre ale cărei proprietăţi o mai subliniez o dată pe aia că apa sărată te ţine la suprafaţă şi nu conjugi prea multe eforturi să te mişti de colo colo. Cum în ultimii ani nu mi-am mai expus tegumentul la soare ba din principiu, ba pentru că doftorii recomandă evitarea abuzului, în anumite contexte, habar n-aveam că s-a lucrat şi groapa a devenit bazin amenajat, pietrişul acela presărat printre scânduri s-a transformat în mochetă ce imită iarba, iar hotelul răpănos de lângă a ajuns SPA. Să mergem, zic, cu nasul pe sus, să vedem ce putem face cu coloana vertebrală chinuită de ultimii ani de lucru, dar şi de statul şi blogăritul peste măsură (vai, cum puteam scrie şapte povestioare pe zi, anul trecut? Ete că se putea, dar cu un mare preţ. Nu că ar fi nişte opere literare, lungul nasului mi-l cunosc: cam 4 ţentimetri.) Ş-am mers, prilej de mari lecturi liniştite, mari şăzuturi la umbră şi mari brasuri printre cetăţenii de vază ai oraşului. Că povestea de mai sus fiind la şase kilometri depărtare cel puţin, nu tot moronul ajunge aici. Să enumerăm: sătenii din StGeorgeCity, care or avea timp de stat aiurea, când li-s gata alea prin grădină (cu accent pe primul ă, vă rog, ca să păstrăm culoarea locală), puţine fâţe, că aici nu-i loc de agăţat, la naiba, cum să mergi cu reumaticul să-l prezinţi lui mama? Amatorii de nudism, că nu se face să porţi rochii fără umeri cu bronz cu bretele, am cetit eu pe pitzi,deh, dacă am ieşit la pensie am şi lecturi care cauzează... Leneşii ca mine, care nu vor înot vârtos, nu se mişcă mai mult de până în bucătărie şi la baie şi coloana vertebrală protestează, cum altfel, decât prin dureri colaterale zonei...Doamne care nu se duc la ştrandul unde tineretul din ziua de azi sare în apă zgomotos şi stropitor, şi nişte neni care, dacă îşi spun domnul director când dau ochii unii cu alţii, noi fiind serioşi în zona asta şi nefăcând glume de acest gen, înseamnă că sunt domnii de la Gaz, Electrica, Azo (în vremurile halealalte, neturceşti) şi ce întreprinderi mai ţin ocupată forţa de muncă a târgului. Tantile profesoare, care îşi permit să vină de dimineaţă, ele fiind în vacanţă. Actriţele, că nu e stagiune, nişte babe stafidite şi alte cocoane care zău dacă ştiu de ce îşi expun pieile, dar cu nişte coafuri impecabile, că nu ieşi nearanjată la băi, să fie clar!, copii aduşi cu forţa de bunicii care au grijă de ei şi puşi la saramură cât să ţipe, dacă au mici răni deschise şi învaţă pe propria piele cum e să pui sare pe rană. Aceşti domni, doamne şi paji vin în grupuri, cu coşuleţul de picnic, cafeluţele la termos , ziare, Sudoku şi discuţii. No, şi în bazin să nu vă imaginaţi că se intâmplâ circuitele de care vorbea Cireaşa, ci se dezbat ba problemele ţării, bareţete de bucătărie, ba chestiuni despre vreme, loto sau sănătate că pe aia o caută ăia de au bătut cale lungă să le-ajungă. No, şi dacă nu mergi în şleahtă ci singură şi ai scop principal dezmorţirea oscioarelor, până la ora de masaj programată la doamna care vinde cafea, că pe net mi-a fost jenă să nu se creadă că oi fi vreo ciudată, o iei la înot, slalom, că la schi nu am ajuns la lecţia asta şi dacă pot printre maşini oi putea şi printre cetăţeni, poţi descoperi super gioc. Vi-l recomand, dacă vă placeţi să zappaţi telecomanda de să se tocească butoanele (no, dacă n-aţi dat jos ţipla de pe telecomandă nu ştiţi cum se produce uzura:)). A se înota la slow motion profitând de proprietăţile apei sărate, deci efort minim, şi a se trage cu urechea. N-aveam cum să notez tot ce mi-au auzit urechile, dar pentru că mă scuturam de râs şi nu se face, când trebuie să ţii linia de plutire, am renunţat! Pentru că îmi găsisem o linie imaginară pe care puteam înainta ca submarinele germane, succesiunea cuvintelor auzite pe parcurs era de genul: un rol pe care l-am aşteptat toată cariera...nu se strică vremea chiar aşa...un tiv, doar, mai trebuia făcut...vai ce rece e apa...plecăm pe la şapte, că am pus cuptorul de pâine şi termină el înainte, dar dacă nu scoatem se strică...nu l-am mai văzut demult, sper să nu fie bolnav, săracul...dacă vrei tărâţe spune-mi, că din astea avem la moară, şi numa' să le-nmoi în apă trăbă...că mânecile le vreau scurte şi atunci ajunge materialul...şi totuşi, nu-i chiar aşa de cald la noi...regizorul a căutat mult până să găsească.
Spun că doar în genul ăsta, pentru că nu-mi mai vine să râd acum, dar tot aşa-mi plăcea să notez replici, după butonatul telecomenzii. Şi ieşeau poveşti pe care copiii mei le-ar putea aprecia doar când or creşte mai mari...Bleah, iar am înşirat sute de cuvinte şi n-o să înţeleagă nimeni:) Cert e că dimineţile astea sunt la SPA, dar vai!

Citatul verii

noreply@blogger.com (Monica) — Wed, 06 Aug 2008 12:23:00 +0000

a venit cu două săptămâni în urmă de la Evi neni, nu stiu cum sună şi care ar fi toate înţelesurile pe limba în care vorbeşte mătuşa Eva, dar ea mi l-a spus în româneşte şi aşa îl tot pomenesc, de atunci încoace. Reţineţi, vă rog:

În viaţă, contează să fii fin până la capăt!

Iar Evi neni chiar e o fină, la vârsta ei (nu e deloc la capăt, dar, orişicât, etatea e etate.)
____________________

Unii nu ştiu ce contează pe lume şi, de fapt, dacă tot observ că mă maturizez, învăţ să nu-mi mai pese. Dar, vorba cui ştie ce e important, tot în viaţa despre care făceam vorbire există caviar şi tocană, jigodii şi rezistenţi, cărţi bune şi maculatură, oameni care-nu-se-amestecă şi vivandiere.

daca tot absentez

noreply@blogger.com (Monica) — Mon, 04 Aug 2008 18:18:00 +0000

pentru cei trei rătăciţi care mi-or duce dorul:

in taxi cu maestrul

noreply@blogger.com (Monica) — Sat, 02 Aug 2008 10:26:00 +0000

mnoah, după taximetristul cu altar- că altfel nu puteam numi Dacia aia din care răsunau imnuri religioase, înţesată cu crucifixuri prinse în ventuze pe orice suprafaţă suporta contactul, icoane (sfinţite, dar ce credeaţi?) şi măciulia schimbătorului de viteze în ton cu situaţia- care nu mi-a dat rest la suta aia amărâtă (n-a reţinut nimic din tot mersul ăla la biserică şi închinatul la toţi păreţii, crucile până în pământ şi poate şi până în tavan, după un triplu salt măiastru) am dat şi de taximetristul- maestru. Nu meritam să aflu cine e decât după zece minute.
N-am percutat la monologul lui despre actualitatea ţărişoarei, nici la propoziţiile neterminate din care am dedus doar sector, hoţi şi mişei, eu fiind preocupată să oftez, că ce poţi face, dacă era unica fiinţă doritoare să mă ducă la aeroport când nimeni nu s-ar fi încumetat prin haosul din Băneasa... Şi, cum vorbea în gol şi prost nu era să nu-şi dea seama că nu rezonăm, a dat radioul mai tare. Radio fixat pe Muzical. Sau Cultural să fi fost? Eu pe ăsta din urmă nu-l mai ascult de când am pornit radioul într-o intersecţie şi urlau personajele de la Teatru Radiofonic de am crezut că mi-a intrat cineva în maşină.
-Vă deranjează?- zice el, peste Haydn.
-Nu e nicio problemă, domnul meu.
-Că ştiţi, nu oricine suportă aceste genuri muzicale.
-Mda, se prea poate.
Şi nici nu s-a terminat bine biata simfonie că, dacă tot eram la roşu, şoferul meu fără de livrea a apucat să scoată din bord o casetă pe care nici n-am apucat să văd ce scrie. Nu-i nimic, că un sfert de oră am ascultat ce era pe ea şi nici nu merita să scrie omul pe etichetă ce aş fi vrut eu să pot reda aici şi rimează cu ficat.
Taximetristul meu cânta la muzicuţă! Taximetristul meu era mândru de compoziţiile lui!Taximetristul meu era autodidact! Taximetristul meu avea o singură melodie, de fapt, dar optimile se transformau, fără să ştie el ce şi cum, în doimi sau note întregi chiar şi atunci polcile ajungeau doine! De jale, evident. A mea, că Cel de Sus mă condamnase la acea călătorie pe care şoferul, doar, o considera incursiune muzicală! Capac la toate, poate aveam mutră de lucrător la fabrica de concasoare, cum am fost până la demisia din urmă cu două săptămâni, şoferul îmi spune complice că două persoane care lucrează în televiziune i-au lăsat, până acum, cartea de vizită şi poate va fi invitat la o emisiune. Eu încercam să vizualizez o emisiune întreagă cu excentricul care nu doar că îşi înregistra creaţiile, dar le şi prezenta pe casetă, cu o voce mai blândă decât cea de la Răspundem ascultătorilor. OK, am şi încercat să fiu bună la suflet şi am vizualizat un reportagiu întreg pe tema taximetrişitilor cu talente ascunse, în care 20 de secunde să fi fost despre omul nostru.
Dar, până la urmă, dacă nu fuma, nu punea frâne bruşte şi nu scuipa coji de seminţe în toate direcţiile, poate dau iar dovadă de rea-credinţă şi nu admit că toţi pre lumea asta suntem fiinţe culturale.
Călătorie plăcută, dacă îl acostaţi vreodată!
Nu, nu-i transmiteţi salutările mele, mi-a ajuns!

dedicatie

noreply@blogger.com (Monica) — Fri, 25 Jul 2008 18:34:00 +0000

tutei de la evz (corectorului de ziar, redactorului şi celorlalte fiinţe care o imită fără să ştie), un buchet fără de flori, doar cu rămurele de asparagus adică, pentru că e zevzeacă şi îşi pune semnătura pe un articol în care nu i-ar spune sparanghel alimentului cu pricina, nici să-i pui frunzuliţe de asparagus în ochi, una câte una, dar desigur.

mai mare ruşinea!

noreply@blogger.com (Monica) — Fri, 25 Jul 2008 14:55:00 +0000

...să revin plângându-mă.
Şi totuşi, am obosit să tot văd scris cofrag. Atunci de ce nu şi etag?sau clivag?

au venit musafirii!

noreply@blogger.com (Monica) — Mon, 21 Jul 2008 10:53:00 +0000

Şi, cum nu se cade să vină fără flori pentru doamna, mi-au adus ce găsiţi mai jos.
Povestea e aşa: GRAMO e în turneu şi a ajuns şi la mine. Drept răsplată va trebui să le trântesc şi eu o vizită.
Ceea ce se va întâmpla zilele următoare.

'Eram odata mica si muta.
Bunicii mei nu vedeau nimic in neregula cu asta, asa ca nu eram fortata sa arat, sa gesticulez sau sa fac alte lucruri care tin loc vorbitului.
Cat era ziua de lunga stateam in minunatele mele palate aeriene, adica copacii din gradina si incercam sa ajung in tinuturi necunoscute. Adica bateam ulitele si lanurile de porumb, floarea-soarelui si grau. Aceste tinuturi erau despartite de rauri (canale) si poduri (tevi) lungi si lunecoase.
Intr-o zi am intalnit pe acelasi pod doua vietati fioroase: un sarpe de apa si o broasca uriasa De frica, am intrerupt sirul explorarilor si am gasit o alta activitate solicitanta: plimbatul supusilor mei (gastele).
Pe vale am intalnit o printesa din Miercurea Ciuc. Nu stiam ce e Miercurea Ciuc, dar suna foarte interesant, asa ca ne-am facut prietene.
Indeletnicirile noastre favorite erau alergatul supusilor (trebuia sa ii facem sa zboare, doar aveau aripi) si gimnastica acrobatica, pe care o practicam intr-un vagon parasit.
Intr-o dimineata printesa nu a mai aparut.
Am asteptat multe zile pana sa imi iau inima in dinti si sa vorbesc cu bunicii mei.
Bucuria glasciorului meu le-a fost umbrita de vestea pe care mi-au dat-o: printesa fusese orbita de supusii ei.'

acolo nu ma mai asteapta nimeni, in prag

noreply@blogger.com (Monica) — Sat, 19 Jul 2008 12:28:00 +0000

Cum mergi spre Sighişoara, dinspre Braşov, imediat ce treci de Turnul cu Ceas, pe Leigass-ul ce duce În Brazi, nici în pragul casei şi nici măcar la poartă nu mă mai aşteaptă nimeni. Şi nici când plec nu-i nimeni să strige Mână încet, Monili!
Bunica mea nu mai e.

si atunci mi-am dat seama ca nu m-am maturizat deloc, in anii astia

noreply@blogger.com (Monica) — Mon, 14 Jul 2008 14:33:00 +0000

Am ajuns acasă înainte de prânz, după două ore de rezolvat nişte lucruri, nici alergătură nu aş numi ce am făcut, în Ardealul ăsta. Şi după nişte impresii schimbate cu mama m-am apucat să narez despre poliţistul, extrem de amabil de altfel, cu unghia lungă la degetul mic (deci da, pentru cei care se întrebau dacă se mai practică, unii bărbaţi continuă să-şi crească unghia degetului mic) şi despre băiatul care a ajuns concomitent cu mine la asigurări, care era un domn la 40 de ani, de fapt, dar hainele erau aşa: şapcă de soare, cu cozoroc, tricou băgat în pantaloni, nădragi trei sferturi, largi, şosete trase până-n gât, sandale. Totul pe tonuri de gri şi maroniu. Şi i-am povestit mamei aşa cum vă zic vouă acum şi n-a râs cu mine. Pentru că la vârsta mea nu mă mai pot hlizi din orice. Vai, ce bine că am blog!
Mâine revin în Bucureşti, unde oamenii se plâng pe bună dreptate de căldură, nu ca mama care îmi spunea îngrozită să nu intru în bucătărie, că mă topesc. În bucătărie fiind cam ca în aprilie în Bucureşti, ca să puteţi aprecia ce cred oamenii ăştia de aici că înseamnă caniculă.
PS: azi-dimineaţă la opt, când ieşisem din casă pusă pe treabă, erau 22 de grade.

de ce e frumu la tirgu mures

noreply@blogger.com (Monica) — Mon, 14 Jul 2008 11:46:00 +0000

- pentru că lumea merge la serviciu de la 8 dimineaţa şi ajunge devreme acasă
- pentru că în două ore poţi rezolva nişte treburi cu maşina pe care altfel, în Bucureşti, le dregi în două zile
- pentru că, pe o stradă liniştită ca a mea, un chinez poate coborî dintr-o dacie hodorogită să te întrebe în ungureşte unde e numărul nouă.

multumiti cu esecul

noreply@blogger.com (Monica) — Fri, 11 Jul 2008 15:26:00 +0000

Twitteristii cu activitate bogată care nu se înfurie instantaneu când văd balena au un super cool site pentru fan club şi încă unul cu balene eşuate de cumpărat.

Că de aia e bine să ai simţul umorului, zic.

No, io-mi fac un site să vând fluiere.

in ajutorul lenesilor pacatosi

noreply@blogger.com (Monica) — Fri, 11 Jul 2008 11:33:00 +0000

Înţelegătoare cu criza de timp în care se pot găsi catolicii după un păcat, două, trei...câte or putea fi iertate cu rugăciuni intense, o firmă din Italia le vinde internauţilor cu problemele de mai sus rozariul electronic.

Doh, timpul, banii, egalitatea şi iertarea păcatelor.

Faza ar fi, tot din criză de timp, credinciosul să-l anunţe pe Padre pe e-mail că a greşit şi, dacă doreşte amănunte, să-i citeasca blogul.

Nu-mi place că nu se poate atârna de oglinda din maşină, să joace în raza vizuală şi să împrăştie parfum de roze. Dar poate apare şi o versiune cu îmbunătăţiri.
Haida, grăbiţi-vă, zilele astea îl puteţi lua cu 15% reducere. Nu-i de colo, nu?

partir c'est...

noreply@blogger.com (Monica) — Thu, 10 Jul 2008 07:20:00 +0000

Şi am plecat spre casă ascultând asta în buclă şi nu contest că am lăcrămat. M-am ferit de îmbrăţişări, pe cele pe care le-am dat nu le regret, dar nu le-aş fi dorit ,că dacă pleci departe, ai vrea să iei şi luna din judeţul tău cu tine, că altfel străluceşte ea acolo.

O altă etapă din viaţa mea se încheie. Despărţirile dor şi nu mă pricep încă la trecut peste ele. N-au fost multe până acum, multe vrute, altele nu. Asta, şi de e plănuită de multişor, are acelaşi efect. Plânge inima, ce mai! Şi încă nu s-a terminat povestea.

_________________

PS: a se observa că fie scriu rar, fie încâlcit. Cică o să-mi treacă, la toamnă.

he he

noreply@blogger.com (Monica) — Wed, 09 Jul 2008 19:05:00 +0000

Călătorul 'frugal' a ajuns şi în Bucureşti şi, mai mult decât atât, pe Motoare! I-a plăcut şi lui un tablou care m-a urmărit (la modul plăcut) toată copilăria: România revoluţionară a lui Rosenthal şi a scris despre Bucureşti cât să ne simţim şi noi bine, după ce ne-a supărat Tony Bourdain. De taximetrişti nu avea cum să aibă cuvinte de laudă şi nu-l condamn.
Ia vedeţi mai multe aici.

dileme de om rapus de caldura

noreply@blogger.com (Monica) — Tue, 08 Jul 2008 16:22:00 +0000

- de ce monstrul suspectat că a violat copchila de 11 ani, fiica surorii sale, riscă să fie pedepsit doar pentru contact sexual cu un minor, în viziunea jurnaliştilor, când la mijloc sunt şi un viol şi un incest, pe deasupra?
- de ce cred eu că, în cazul în care UE va aranja să se împartă gratuit fructe copiilor de şcoală, terenurile de sport se vor transforma în loc de aruncat cu mere în stâlpi?
- de ce vecinii mei de jos ascultă aceeaşi melodie incertă în fiecare după-amiază de doi ani încoace, că mi-i imaginez făcând aerobic? (ştiu, am mai scris)
- de ce îmi iau lumea în cap fără să-mi vină să-mi iau lumea în cap?

cratite, triunghiuri conjugale si impuscaturi

noreply@blogger.com (Monica) — Sat, 05 Jul 2008 07:00:00 +0000

Îl mai ţineţi minte pe profesorul Liviu Librescu cel care a fost împuşcat de un student, anul trecut parcă, în Statele Unite? L-a plâns o familie întreagă, avem şi poze, exhibit A, în stânga. În imagine, fiul Joe Librescu (stabilit în Israel) şi doamna Librescu.

Îl mai ţineţi minte pe Ion Dichiseanu fără de Sarita Montiel? No, la un moment dat, acum vreo 20 de ani, s-a însurat cu o păpuşă de fată, cântăreaţă cu o melodie rulată în heavy rotation prin anii '80, Simona, pre numele ei.

Simona divorţează, dar biblia Cancan ştia asta de trei zile, din moment ce angajaţii (era să spun ziarişti) tot scriu, în ultima săptămână despre relaţia ei cu unul Joe Librescu, căsătorit în Israel. Fotografia aici.
Legătura: un student nenorocit şi-a împuşcat nişte colegi, un profesor l-a oprit să-şi continue măcelul şi a plătit cu viaţa, fiul lui a fost atât de marcat de incident că acum o ajută pe fosta (imediat) doamnă Dichiseanu să se relanseze în muzică.

Mă doare capul!

Fotografia e din Daylife

logica de dat cu guerilla'n gard

noreply@blogger.com (Monica) — Fri, 04 Jul 2008 14:27:00 +0000

un nimeni perora, aseara, la Radio Guerilla, că acel profesor de română care îi înfiera pe foştii liceeni care au fost prins copiind la bac citez 'sigur era un tocilar din ăla căruia îi era ciudă că avea colegi care ştiau să se distreze şi luau şi note mai mari ca el'.
No bine, Bulă, ai copiat şi tu, rezultă, la viaţa ta şi acuma te dai mare la radio. Câte sute de lei zici că ai salariu, la trecutu-ţi glorios?

noreply@blogger.com (Monica) — Fri, 04 Jul 2008 14:07:00 +0000

Danonino vrea să ştie şapte cântece care mi-au făcut vinerea asta. (am dat-o pe pepene galben!)
Colegii mei pot confirma:

Maria Mirabela în limba rusă (vedeţi mai jos)
Regina Spektor - Fidelity
Dalida-Gigi l'amoroso
Bruce Springsteen- Born In The USA

şi cam atât, că eu merg pe heavy rotation. până nu mă irită o melodie nu mă oprit din ascultat în buclă.

aiurea

noreply@blogger.com (Monica) — Fri, 04 Jul 2008 14:03:00 +0000

Mi se pare total aiurea, de Ziua Statelor Unite, când vorbeşti cu ambasadorul american, să-l întrebi când vor intra românii fără vize în SUA, când ştii clar ca rumânu' de rând are de îndeplinit nişte condiţii şi că ăia de la Washington aşteaptă să facem ceva în sensul ăsta. Ce, sperăm că se îndulcesc, de fapt, cererile şi stăm în expectativă?

intreb, nu dau cu parul

noreply@blogger.com (Monica) — Fri, 04 Jul 2008 05:23:00 +0000

Deci carele, fără alte detalii în afară de alea tehnice, pe scurt, ca la mica publicitate: vând maşină de spălat rufe, nu bani. whirlpool e numele de familie, serie si număr cu A*(recte economică) şi alte alea. E mică, pui rufe murdare pe capacul care e sus, închizi gentil uşile, nu înainte să pui detărjent şi maşina de spălat durează mai mult cu calgoooooon, învârţi de nişte butoane, apeşi pe altele, dacă e cazul de economie, te duci în altă cameră şi citeşti ceva, că doară n-ăi sta în baie să asculţi radio whirlpool. Te întorci şi duci rufele la întins. Uscător nu are, că nu e sănătos pentru fibra textilă. Stoarce cu 800 de rotaţii pe minut (cine a stat să le numere?) şi e o drăgălaşă. Are nişte dimensiuni de mai mare ruşinea: 90//40//60 , dar nu e vorba de bust, talie şi şolduri, că doară

nu-i femeia-inimă. Aş preciza doar că e înaltă cât un copil şi lată cât un dulăpior, mnoah,ce naiba poţi spune la atâţia centimetri? Dacă am luat-o acum trei ani cu 11 bulioane, mă aştept la 7 şi jumătate, acum, că am grijit-o ca pe mâinile mele fine alea de le-am scutit de robie când am făcut achiziţia, plus că nici nu ştiu cum se calculează preţul unui bun folosit o dată la 10 zile. Deci nu exclud negocierea directă, mai ales că e vorba şi de transportul mini-măgăoaiei aflate în vastele mele apartamente, în noul ei domiciliu, de-ar fi el al unuia dintre voi, vă rog, că mă cam grăbesc cu tranzacţia. Haida, care nu ai şi nu mai vrei să fii salahor în baie, abordează-ma cu 'mai e valabil anunţul, domnişoară?'Dacă nu eşti din Bucureşti, n-are rost să discutăm, transportul ar costa cât nu face toată tevatura. Aştept! Dacă te bucuri deja de serviciile unei spălătorese electrice nu înseamnă că nu poţi da vestea mai departe, nu??

poza e de aici da'nu-i portretul împricinatei.

Maria Mirabellllllaaaaaaaaaa

noreply@blogger.com (Monica) — Wed, 02 Jul 2008 07:47:00 +0000

Mda, gaspadin ăsta cântă mai pe placul meu cânticelul. (Spun asta cu o mare durere în suflet, la trei ani fiind o mare fană a lui Mihai Constantinescu. Cine n-a fost să ridice mâna! Da, şi tu! Ţin minte şi acum concertul lui la Sala Polivalentă din Târgu Mureş şi coincidenţa care m-a făcut să cred că sunt sortiţi unul altuia: aceeaşi nuanţă de bordo la pantalonii de velur ai amândurora;) Semn că m-a plăcut, după ce am dansat şold la şold cu ceilalţi prichindei pe O lume minunată, cum eram cea mai mică, am rămas în urmă, când copiii au plecat la locurile lor în sală, iar el îmi imita mersul, spre hazul spectatorilor, eu neştiind ce face el în spatele meu). Revenind la cânticel: în rusă pare cu atât mai jucăuş! Asta fiind melodia zilei, desigur;)

Sursa: Youtube.com

o dimineata minunata!

noreply@blogger.com (Monica) — Tue, 01 Jul 2008 10:02:00 +0000

Din nefericire, n-o să pricepeţi prea mult din ce voi elucubra în continuare, dar eu tot scriu, că am nevoie de un reper, pentru când m-oi apuca să recitesc (de ce aş face asta?? Naiba mai ştie).
Vestea bună primită de dimineaţă m-a făcut să vorbesc tare şi să cânt pe stradă, la propriu, fără să-mi peste de muncitorii care săpau un şanţ, lângă spital, că eu eram cu mama la telefon să-i comunic şi ei. Şi lălăiam Fericirea are chipul tăăăăău, horrible, cunosc, dar eu aşa văd lucrurile. Pe scurt: în lupta cu piticul stau tot mai bine. Acum, după un alt an de răzbel, nemernicul a dat cu scufia de pământ, de ciudă că i-am nimicit alte câteva detaşamente. E tot mai mic, în neputinţa lui. Nu a cedat de tot, dar ultima bătălie se profilează la fel de uşoară. Pentru evil me, dar desigur. Ce chestie, să primesc vestea asta chiar acum, când suntem în Zodia Racului!
Oh yeah!

dacă nu aţi aflat până acum

noreply@blogger.com (Monica) — Tue, 01 Jul 2008 05:29:00 +0000

Zully a pornit în lume. Pe un drum bătut de mii de oameni. Anul trecut, când eram lângă Toulouse, mă întrebam cine mai porneşte spre lumina în pelerinaj către Santiago de Compostella, în ziua de azi. Răspuns: Zully, cât e ea de Mustafa, şi prietena ei, poftim! De 10 zile sunt pe drum. Citiţi aici ce şi cum.

sniff sniff romania!

noreply@blogger.com (Monica) — Mon, 30 Jun 2008 21:13:00 +0000

Nu-i chip să ratezi poarta de îmbarcare a zborurilor spre România, pe marile aeroporturi europene.

Haida cu indiciile: paporniţe, bărbaţi cu pantaloni kaki trei sferturi şi şosete impecabile albe în pantofi maro, asortaţi aşadar, şi doamne parfumate bine în duty-free, că de aia se cheamă cu fri...plus copii mici la care se răcneşte.
Veninoasa de mine!

simply the best!

noreply@blogger.com (Monica) — Mon, 30 Jun 2008 11:33:00 +0000

Toata viaţa mi-a lipsit încrederea în mine şi acum îmi dau seama că am fost o proastă.
Puteam avea un stadion la picioare şi nu am încercat!
Puteam fi o divă şi am stat retrasă! Dar poate nu e prea târziu, he he.

Mie îmi place cum se încing lucrurile după min.1.05 pentru băietul în cămeşă albă.