celor care ma mai intreaba, din cand in cand, despre gripa din Mexic.

Şi o fac cu ironie sau cu hăhăieli pline de superioritate, cum mi s-a întâmplat adineauri, le spun doar atât: 

Începe cu o pişcătură de ţânţar. Apoi vin, ţinându-se parcă de mână, durerile puternice de ochi şi de cap şi febra mare. În cazurile cele mai grave, hemoragii şi, ah, prin consecinţă, moartea.

Avem nevoie şi de un nume pentru mănunchiul acesta de semne, nu?

I-au spus alţii, aşa că nu mă/ vă mai chinui eu: Dengue! (citim denghe). O boală pentru care nu există vaccin şi care e tot mai prezentă în Mexic, de când cu schimbările climaterice.

Ţânţarul vinovat se numeşte Aedes Aegypti. O fiinţă ca toate celelalte, cu trecut, prezent dar şi viitor. Pe vremuri, când iarna era iarnă, AA cam dispărea. Acum se tot înmulţeşte şi, odată cu el, şi Dengue. Că viaţa e cruntă. Din cele 32 de state mexicane, în 21 AA şi Dengue îşi fac de cap. Din fericire pentru pielea-mi, ţânţarul are ameţeli la altitudini mai mari de 1000 de metri. Din fericire pentru restul populaţiei, oriunde s-ar afla ea, autorităţile ne spun că nu ne aflăm în faţa unei epidemii şi nici a vreunei urgenţe sanitare. Şi atunci de ce vai?

Păi cică dacă mai cresc mult temperaturile, aerul cald sau cine ştie ce alt motiv îi va ridica pe ţânţarii mai sus menţionaţi mai sus, mai sus...cine ştie până unde.

Avem un drob de sare asupra capului, cum acţionăm?

În 2000, 600 de mexicani s-au luptat vitejeşte cu Dengue. Anul trecut, 33.315. Ca la doctor.

N-au pieritără toţi: proporţia e de 1 la 4.

Ce ne mai consolează: nu ieşim din oraş, Dengue e prin toată America Latină cea caldă, nu mor caii când vor câinii şi nici oamenii când vor ţânţarii.