GO VEGAN!

miercuri, aprilie 30, 2008

vine vara, bine imi pare, ia sa ne vedem de picioare!


Din ciclul piciorul poate muri indiferent de anotimp, vă prezentam frumoasele opere de artă Dsquared din imagine. Move, cu platformă, din mătăsică să mângâie plăcut retina privitoriului, nu a purtătoarei, căci zău dacă te poţi uita în jos la papainoage, odată ce te-ai urcat pe ele. La numai 570 de euro părechea (vezi cât vine în chenzinele tale adunate aici), încălţămintea din imagine nu poate avea decât avantaje. Odată cocoţată pe aceste frumoase sandale, nu mai trebuie să te porţi cu nasul pe sus, că oricum îl vei avea, în comparaţie cu tine în şlapi, nu trebuie să te temi că vei cădea pradă infractorilor, chiar dacă abia vei putea păşi (ieri citeam cum Gwyneth Paltrow a ieşit în lume pe ceva de 17 cm şi, abia bine ancorată de braţul lucrat la sală al bodyguardului, s-a putut mişca din punctul A în punctul B, pe o dreaptă, fără vreun ocol cu pierdere de altitudine), pentru că arma secretă a acestor pantofi e chiar o armă secretă! Unde, de la alţi pantofi ne aşteptăm să aibă un vârf bine ascuţit, ca să poată spargă ouăle mişelului care apare de nicăieri să-ţi ceară puşetul şi mobilul, aici nădejdea ţi-o poţi pune liniştită tocmai în toacele care te împiedică să fugi sănătos din faţa pericolului. Priviţi, vă rog, luciul de oţel al finei construcţii şi forma ca de hanger, pumnal, sica dacică. Vedeţi micuţii zimţişori? Ei bine, imaginaţi-vă că vine măgarul cu cererea cu banii sau viaţa, poac! îi tragi una cu tocul, i-l înfigi în burtă sau mai jos, apoi îl tragi afară, uşor, să sufere cremelanul şi să regrete amarnic că n-a plecat în Spania la muncă şi şi-a găsit să te atace tocmai pe tine. Nu avem informaţii, dragi cititori, dacă movul e menit să dea o ultimă lovitură agresorului, imediat după momentul în care s-a scos tocul din el, dar vom reveni, evident, cu amănunte, imediat ce le vom avea, căci cum altcumva?

Etichete:

pentru eroul meu de mai jos

beutura care i s-ar fi potrivit. la borcan, fireşte. ah, ce vremuri metalice îmi revin în minte! cum am putut? de ascultat cu boxele la max!
metallica- whiskey in a jar

sau o variantă mai aproape de istoricul original, hi hi

Etichete:

mixd filingz

şi, cum rulam eu cu alene pe carosabil de dimineaţă, că nu era aşa de liber, domnu'Silviu, pe străzi! de pe trotuar coboară, nu cu paşi de felină ci cu tropote de elefant, o ditamai maşina de teren. În viaţa mea nu am văzut ceva mai lung şi mai mare, şi nu mai ţin minte ce fel de Range să fi fost. Şi trotuarul a suspinat bucuros că a scăpat de greutatea mastodontului, şi carosabilul s-a cutremurat de spaimă, şi eu- în Goldie a mea cea drăgălaşă- m-am făcut mică-mică, de teama dinozaurului, că până şi solzi avea, de noroiul prin care trecuse până să se fi decis să cucerească Bucureştiul! Zgomote nu prea auzeam, că radioul mergea tare cu Ganzănrăuzis, dar orişicât, atmosfera era de mare tensiune, că pe urmă îl văzusem şi pe cel de la volan, un uriaş şi el, cu părul zburlit şi barba crescută de vreo trei zile (din care una nelucrătoare deci poate nu se pune). Aş fi vrut să ţip, să afle lumea de pericolul ce ne paşte după Paşte!!! Cu un gest natural, a desfăcut o cutie şi a început să bea cu gesturi ce nu păreau deloc calculate. (Aceasta nu este o reclamă la energizante). Gîl-gîl, ahhhh delicat, şi o privire spre mine. Mustăcioara lui, spuma laptelui, urma iaurtului. Zău dacă îmi imaginam că ăştia care conduc gipane beau iaurţel!!!!

Etichete:

vecinii noi de la parter


Pe ea era să o alunge gazda acum, în preajma Paştelui, când i-a risipit cu un măturoi casa. Dar vai! Cinci ouşoare, printre paie, vesteau sosirea pe lume a tot atâţia autori de cip cirip. Doamna doctor de la parter a reconstituit imediat cuibuşorul, noroc că viitoarea mamă nu era acasă, dacă ar fi putut ar fi pus şi un mini calorifer acolo, şi şi-a făcut probleme toată ziua că i-a stricat păsăruicii planurile! Povestea se întâmplă la parter, de ne întrebăm de ce n-a năzuit vecina mai sus.

Când apar prichindeii mă sună mama şi vă spun;)

Etichete: ,

marţi, aprilie 29, 2008

Monica spune ca ii place...

...de mama lui elbec.
Citez din evz, dar scrie şi în Cotidianul, Michel Houellebecq e un autor „mincinos”, cu o gândire "nulă", după ce acesta a caracterizat-o drept un soi de "hippie în derivă".Ups, noutatea e că mama lui elbec nu e moartă, cum se jelea omu', a declarat ea încă de acum trei ani, vezi aici, şi s-a apucat să scrie şi o carte pe tema asta, că sunt oameni care n-au auzit de comunicare la telefon, măcar, ori de vizite la mama:)

joi, aprilie 24, 2008

gelozie


dacă nu era gogu kaizer nu mă dipstram, aşa, de după-amiază.
Stau, domnule, netitrate, filmele, pe un site. Noroc cu noi!
Vă rog să urmăriţi şi să-mi spuneţi dacă am priceput ce spuneau oamenii.
aici. sau aici.
plus mai jos, ca dipstractia a continuat.

Etichete: ,

fărâme de copilărie


Zău dacă mai ţin minte care a fost prima...multe n-au fost, că pe vremea mea Arădeanca, ruşii şi chinezii nu prea se înghesuiau să imite pui de om sau domnişoare, să aibă şi copiii alte ocupaţii...
Una grăsană, copil de un an să fi imitat, creaţă, cu o rochiţă cu găurele, era o enervantă. Prea plinuţă pentru gusturile mele, mai ales că era eclipsată de Mătuşa.
Mătuşa avea părul alb, nu era blond, ca al grăsanei, ci alb, ca al mătuşii Octavia, singura mătuşă din familie căreia îi spuneam aşa, că pe restul le tutuiam şi le chemam pe nume. Aşa că o chema Mătuşa, simplu. Era subţirică, o rochie vernil fistic. Câte tunsori nu a suportat până a ajuns la finalul şi modernul pe atunci break! Aveam seturi întregi de cercei pentru ea. Piuneze colorate, made in china, de care mai atârnam şi floricelele acelea din plastic colorat, dacă le mai ţineţi minte, pe care le puteai ataşa una de alta, sau portretele acelea de femei de pe deodorantele Impulse. Acum mă tot gândesc cum de tăiam recipientele alea şi n-am sărit în aer. Mătuşa avea haine multe, că mă ocupam de ea. Se remarcă aici pulovărul ciclamen cu spatele gol şi pantalonii trei sferturi, negri cu dungi ciclamen.
Ciocolata. Da, aşa îi spuneam, vreo 8 cm să fi avut, păpuşa mea neagră era tare drăgălaşă. Întruchipa o fetiţă de vreo trei anişori, fapt pentru care burtica şi funduleţul ei erau tare drăgălaşe. Chiar dacă era aşa de mică, am considerat că merită haine de soi, aşa că am ciopârţit un dreptunghi dintr-un cupon de lame de culoarea şampaniei al mamei, l-am făcut rochiţă, m-am jucat toată ziua cu ea şi, când am considerat eu că trebuie să ajungă şi mama acasă, am aruncat bunătate de rochie peste balcon, să nu se prindă că furasem din lameul ăla.
A venit apoi Michiduţa. O chema, de fapt, Luiza că, în România cel puţin, numele păpuşilor era ştanţat pe frunte, printre şuviţele de plastic sub formă de păr. Michiduţa a apărut sub un pom de Crăciun, cu trusou cu tot. Era clar un bebeluş nou venit pe lume. Cu cămăşută cu guleraş brodat, pijama din frotir portocaliu cum am eu acum, şi altele pe care nu le ţin minte. Michiduţa era drăgălaşă, ideea era să o tragi de frunte pe spate, să pară că ţi se uită în ochi şi îţi spune te iubesc! Dragoste, dragoste, dar dacă e copilul bolnav primeşte injecţii! A primit şi Michiduţa: injecţii cu apă, cu spirt medicinal, cu apă amestecată cu făină...cred că atunci chiar suferea de ceva grav. Tare dragă mi-a fost!
Tot sub un pom de Crăciun a aterizat şi o păpuşă fără nume, în premergător. Chinezească. Stăteam toată familia pe canapea şi ne uitam la ea cum mergea, cătinel-cătinel, prin casă. Era roşcată şi avea haine cool, doar erau chinezeşti! Tot fără nume erau şi alte două păpuşele, genul de vreo 15 cm, cu mâinile detaşabile, picioarele nu. Fără piept dezvoltat, aşa că în ochii mei erau nişte pricăjite imitatoare de Barbie. Auzisem de Barbie, ce credeţi? Cu piept mare, cu picioarele detaşabile, cu genunchi care se îndoaie, imaginaţi-vă! Şi ele au avut o garderobă impresionantă. Îmi aduc aminte că a contribuit şi fratello, la ea, cu un frumos costum de piele primită de el când a fost cu clasa la fabrică şi un compleu tricotat, alb cu bej. Pe care am pus mare preţ, din moment ce l-am dăruit. Abia când şi-a dat seama frate-meu că ţoalele alea nu mai sunt prin casă mi-am dat seama că omul depusese un efort şi se aştepta să îi păstrez pe vecie prinos de recunoştinţă pentru treaba asta. Mă rog, păpuşelele astea două, cu părul desenat din fabrică, una bob cu breton, ca mama, alta creaţă, ca mine, au şi dus o viaţă tumultoasă. Se ocupa tot frate-meu de ele, că încăpeau în majoritatea maşinilor din parcul lui. Dar începusem să cresc şi mă plictiseau.
Fapt pentru care am primit-o pe Vali. Aşa scria pe fruntea ei. Blondă, cu nasul pe sus, decolteu generos şi genunchi rigizi. N-o iubeam prea mult, deci, dar alta nu aveam. Odată cu ea au început marile lecţii de croitorie. Mona, prietena mea, o avea deja pe nu- mai- ştiu- cum- o- cheamă, imitaţia românească a occidentalei mai sus menţionate, i se îndoiau genunchii, nu zic nu, dar era cam rotunjoară la faţă. Mona avusese o păpuşa Vali, înainte, şi, de la prea multe tunsori rămăsese şută. Fapt pentru care Gabi, soră-sa mai mare, i-a smuls părul din cap şi i-a desenat cu o carioca neagră o frumoasă freză anii '60, cu perciuni încolăciţi. Doar că negru ăla trebuia împrospătat, din când în când, că trecerea timpului îl făcea să pară un verde chinuitor, cum avea Bobby Ewing în Dallas.
Şi apoi Rareş a primit de la mătuşa lui din Elveţia o Barbie. O Barbie adevărată! O adusese la şcoală a doua zi după ce venise tante Paula. Era gri pe faţă! Femeia adusese în România aia chinuită până şi detergent, la graniţă mai să o acuze de trafic de droguri, i-au deschis cutia, i-au răscolit toate bagajele şi, până la Târgu Mureş, Barbie a sfârşit în praful acela bleu-verzui. Culoarea a trecut, la spălat, deşi Rareş nu avea voie să exagereze cu spălatul: părul păpuşilor e prins cu lipici care se dizolvă la spălat, copii! Barbie asta a lui Rareş mă putea vizita, zici că eram mamă de duminică, pentru o zi sau două. Ideea e că se întorcea la tatăl ei cu haine noi. Senzaţional, învăţasem să fac pense, decolteul generos trebuie sacrificii! I-am inventat şi un pulovăr roz, Barbie, doh, de i-a plăcut mamei modelul şi l-a notat. Avea guler barcă şi o torsadă imensă pe chept. Revoluţie, portocale mai multe, Sandy Bell la televizor şi Barbie, pentru Monica. DOUĂ! La 13 ani, fetele de azi fac multe altele, eu aveam de recuperat anii trăiţi fără o păpuşă cum se cade. Şi am transpus în realitate toate tiparele pe care le găseam cu ani înainte prin revistele mamei, da, revistele aveau pagini speciale cu rochii pentru păpuşi, am folosit toate peticelele de materiale de prin casă şi mai că era să cer şi un dulap pentru păpuşi, deşi nu roz îmi venise în cap.
Au mai fost şi altele: Ancuţa, primită la 8 ani, era din aia mare, de la Arădeanca: părul negru pana corbului, de nu- mi plăcea de ea, dar ochi albaştri. Stătea şi aduna praful, dacă vreţi să ştiţi, dar un jerseuaş roz tot i-am făcut. Cu buzunare în care mai ascundeam de frate-meu gume sau bomboane. Cine să caute ceva ascuns la vedere? şi păpuşa mamei, un bebeluş dintr-un plexiglas fin primit de ea la 10 ani din Ungaria,pe care nu prea aveam voie să-l atingem că se cam sfărâma. Mi-am adus aminte de companioanele mele tăcute din copilărie după ce am văzut poza asta de mai sus. Căutam altceva, dar mi-am regăsit copilăria.

poza e choppârtzită de aici

Etichete:

si un cantec vesel sa cantam!

că tot se plângea cineva că se plânge lumea de vreme;)
RACHEL YAMAGATA- I WANT YOU





sau dacă sunteţi dintre cei care vă plângeţi, luaţi mai bine aşa:

KILLING THE BLUES- ROBERT PLANT & ALISSON KRAUSS


Etichete:

miercuri, aprilie 23, 2008

cine a spus ca pot sta locului?

Sunt oameni care îşi cumpără cărţile din colecţia Cotidianul doar ca să le aibă în bibliotecă, admiţând cu voce tare chiar că nu le-au cetit (pe toate). (eu nu alerg în fiecare miercuri la tarabă, că pe unele le-am cetit la vremea lor, de unde rezultă că sunt snoabă, din moment ce am stabilit că a existat o vreme pentru nişte cărţi. Nu e bine, Monica!) Sunt oameni care se consideră ultra cetiţi pentru că, uite, îşi iau în fiecare miercuri cărţile acelea. Iolou, librării mai vizitaţi? sau tot din supermarket? (iar sunt snoabă, nenorocita de mine, ce contează de unde le cumperi?)
Sunt oameni, spune cotidianul, care s-au înghesuit la cărţile lui Pamuk, la Ateneu, aseară. Doar pentru că s-a mediatizat sosirea lui, ei vor fi cool căci au văzut şi s-au făcut văzuţi în preajma lu' nenea Orhan. Eu sunt snoabă, căci mă consider mai interesantă, dacă i-am cetit scrierile de cum au apărut la noi.
Doamne, iartă-mă şi dă-mi puterea să nu mai judec oameni, că bârna din ochi rău mă doare!

Etichete:

eu vreau sa vie, spuse GOE!

UNDE E MOUTON SAUVAGE? DE CE A DISPARUT? OI FI GRESIT CU CEVA? MI SE MAI INTAMPLA, DAR AS VREA SA-MI CER IERTARE!
MOUTOANE, INTOARCE-TE, CA SUNT VEGETARIANA SI NU TE TAI, DE PASTE!
TE ROG FRUMOS, DA UN SEMN DACA CITESTI ASTA, UN CEAS DE AUR , UN SUBMARIN INVIZIBIL DIN CLESHTAR, ORICE!!
SEDUSA SI ABANDONATA SI CU OMU'GELOS LANGA MINE ("CINE E MOUTONU' NEFERICITO?'), MONICA.

Etichete: ,

marţi, aprilie 22, 2008

ah, ce sa ne mai facem!

Îmi plac teribil americanii care se uită urât la amerindieni ba chiar şi la emigranţi, din orice val ar veni ei. Ei, WASP-ii sunt, ce să ne mai facem, acolo, din marţea în care s-a făcut lumea nouă şi noi nu ştiam, fleoşc.
La fel şi bucureştenii de a doua, treia generaţie, care se uită cu nasul pe sus la cine, iată, ne scuzaţi că respirăm, nu e de pe aici. Provincialii, da. Nenorociţii. E ca în întâmplarea cu un amic venit student aici, la oraş, şi i-a cedat locul în metrou unei distinse doamne cam în etate. A primit din partea ei un "se vede că eşti din provincie", aşa, pe un ton acru, cât să nu ştie bietul june dacă a făcut bine că şi-a trădat originile nemirosind a Bucureşti pentru ca doamna să călătorească mai uşor în metrou cum numa'n Bucureşti vedem.
Cum ar fi să se simtă americanii din Washington DC net superiori ălora din Boston doar pentru că unii şăd în Capitală?

Etichete:

nazdravanii #1

Magazin alimentar, genul autoservire comunista, ca pe vremea aia nu erau supermarket-uri in tara Romania.
Se intra cu tupeu, se ia un cos, doar vrei sa faci cumparaturi, nu?
Nu se merge singur, desigur, munca in echipa e foarte importanta.
Se muta castravetii murati la gemuri, compoturile la detergenti, buretii de vase la budinci si bulionul la paste fainoase.
Cate 5-6 bucati, cat sa-i induci in maaaaare eroare pe cei care vin la sigur la raftul cu gogonele, de exemplu.
Se pleaca, repejor.

Copii, sa nu care cumva sa faceti una ca asta, bine?

Etichete:

Jeni a murit

si eu nu am fost instiintata.
faza e cum spunea si Zaza, mai jos. Jeni voia doar sa-mi ia banii si stia ca ma induioseaza suferinta. Decat ca eu, daca am trecut prin asa ceva, am indemnat-o sa lupte.
Dar nu e cool sa vrei sa fraieresti oameni si ei sa te indemne sa lupti, in loc sa-ti dea banu'jos?

aoleu, mi-am amintit ca va promisesem acum un car de ani, ei nici chiar asa, ca va povestesc despre nazdravanii facute in adolescenta. Ar fi cazul sa ma tin de cuvant, ca de cuvinte, precum au remarcat cititorii care s-au carat de pe aici, in ultimele luni, m-am cam lasat.
celor care considera ca bloggerii care isi fac rost de o viata renunta la scris nu el dau apa la moara.
viata mea e la fel de bogata ca acum 3 ani, cand m-a apucat scrisul pe blog.

Etichete:

miercuri, aprilie 16, 2008

mentalitate romaneasca

Agricola Bacău nu mai furnizează carne pentru McDo...
Iată ce părere de rău are şăful de la Agricola: "Este neplăcut pentru noi, deoarece am făcut investiţii pentru a ne alinia la standardele lor". Domnule Horoi, aţi făcut investiţii pentru siguranţa alimentelor, că nu cred că McDo cere pui pătraţi sau ce o fi folosind pentru ce o fi vânzând. Investiţiile astea sunt folositoare pentru orice alt contract aveţi de gând să-l încheiaţi pe viitor!
Asta e ca Mi-am mutat buda din curte în casă şi tot nu m-a luat de nevastă.

detalii, aici.

Etichete:

marţi, aprilie 15, 2008

eu ii vreau binele, ea-mi vrea numele

Din ciclul învinge-i cu armele lor, răspunsul meu pentru Jenica e de teapa scrisoricii ei.

Dearest one in Christ Monica,

Greetings in the name of our Lord Jesus Christ, hope all is well with you and your family, i thank you for concern towards my health also your prayers towards my health, as i have told you in last mail you have to send me your full name and address so that i will submit to ministry of justice to accomplished my late husband desire.

May God bless you and your family.

Sister Jenifer Bruce.


Fapt pentru care, ţinând cont că până şi mătuşica lui Huckleberry Finn i-a spus să nu ia numele Domnului în deşert, i-am răspuns:

Dear Jenifer,

Please send me your age and the diagnosis the doctor told you, in order to know exactly what to suggest you, as a treatment.
I am not praying for you, yet, though I wish you health.

Monica

Etichete:

nu-mi place de jeni

avea răspunsul lung pregătit, deşi eu o îndemnam să nu se teamă de lupta cu boala... un fragment, doar, din papirusul cu care m-a învrednicit. E chitită să moară şi nu o las!

Dearest In Christ, Greetings to you in the mighty name of our Lord Jesus Christ, i am very happy for your quick response to my mail, well i am not afriad of death because i knows where i am heading to, my only problem is to see the desire of my late husband come to accomplishment now that i am alive, so dearly one in Christ i want you to assure me that you will never let the trust that i am trying to empose on you down, that you will use this fund accondingly to the will of the Almighty God. [....]
Most Important: I will like this to be so confidential and sincerelity.
Thanks and may God bless us all.Sister Jenifer Bruce.

Attached here is the photo of my late husband and myself, i will be glad to have yours if possible.


la naiba ghem, doar n-o să-i trimit poza mea!

Răspunsul meu: No Jennifer, you must not be afraid of death, since you are not going to die. You have to fight with your disease, God told us to love our brothers as we love ourselves, so we must love ourselves and therefore take care of our bodies. Stop eating meat and any animal products! Check for the Rudolf Breuss cure and in 42 days you will be better!I will keep you posted with other treatments, you must win!

Etichete:

amestecate

Îmi place teribil mirosul de ploaie, mă sperie gândul mutării în oraşul unde se spune că nici cerul nu se vede prea tare şi unde îmi imaginez că, de o ploua, o mirosi a gazolină.
***
Mi-a scris o tanti care e, evident, bogată şi pe moarte: vrea să-şi lase averea moştenire unora dispuşi să-i urmeze indicaţiile şi m-a găsit pe mine. Nu vrea să o sun, că nu ştiu cine o poate auzi. Mail poate scrie şi primi, însă. I-am răspuns:

Jenifer darling,
j
You will not die!
There are so many treatments for your disease! Contact me, I had [... ]and with treatment and another way of living, you can get better!
Don't donate your money to church, give them to people who do cancer research!


Sper să mă pot juca mult cu Jenifer, mie îmi place numele ăsta.
***
Citesc în IHT că se face curăţenie mare în China, vin musafirii, la sfârşitul verii. Asta mi-a adus aminte de Pe umerii tatei a lui Ion Hânguleşteanu care povesteşte cum, copil fiind, a învăţat la şcoală că e frumos să baţi la uşă, dacă vrei să intri într-o încăpere. Fapt pentru care s-a dus acasă, a bătut la uşă, dar nu i-a deschis nimeni. A putut auzi agitaţie mare în casă, în schimb. Adună oalele alea, cîţ pisica de pe sobă! şi altele, iar după vreo cinci minute care or fi părut mai puţine în casă, tatăl, emoţionat i-a deschis uşa. Când l-a văzut, mai să-l altoiască: de ce bate la uşă, că au crezut că e preotul:)
***
Apropo de uşi, cele de la serviciu sunt mereu proptite în câte un extinctor. Madamele de serviciu vor să-şi uşureze munca şi ce le pasă că e curent şi că arată ca naiba? Dacă ele nu ştiu că s-a inventat bolovan de proptit în gura peşterii, fermoar la cort şi uşă la casă am de gând să le înţep, când oi da ochii cu ele. Nişte penibile în bloc, dar uite că ele decid ce şi cum, pe palier:) Cum e să treci pe coridor şi să vezi inclusiv în toaleta fetelor? Că doară nu şi-or lua apă pentru mop de la băieţi...Jenant, jenant, de trei ori jenant!!

Etichete: ,

sîmbătă, aprilie 12, 2008

nici eu nu blochez intersectia

- pentru că m-am săturat să parcurg, la oră de vârf, într-o oră drumul pe care altfel îl fac în 12 minute, măsurate pe ceas
- pentru că m-am săturat să vreau să cedez trecerea, pentru că aşa e legal, şi să fiu claxonată şi înjurată de şoferii din spatele meu
- pentru că devin un monstru, la volan, în Bucureşti, o să-i pun lui Goldie inscripţie de la Dan.
Simplu, pe lunetă, eu nu blochez intersecţia. Nu îmi dau seama dacă şoferii noştri ştiu să citească, din moment ce nici intersecţiile haşurate, desenate ca pentru proşti, nu le înţeleg, dar e un prim pas.
Dacă vreţi şi voi, trimiteţi-i un mail lui Dan, sau mergeţi duminică la ora 12 în faţă la Pro TV, să primiţi unul. Gratis. Apropo, Dan are nevoie de voluntari şi de sprijin financiar, pentru alte oraşe, că pentru stickerele făcute până acum s-a descurcat el şi buzunarul său:) Da' cât să mai dea, cât? hi hi
Un articol care vă poate lămuri, dacă mai e nevoie, aici.


Etichete:

leapsa axiologica

vine de la Oblia, care mă întreabă aici, citez, Care 3-5 calităţi îţi câştigă respectul?

Consecvenţa (mi se face pielea ca de găină, când îmi aduc aminte interviul după care Elisabeta Rizea mi-a intrat la inimă)
Verticalitatea
Umilinţa (dar nu în sensul de inferioritate, slugărnicie ci în acela de smerenie, din morala creştină şi nu numai)

Etichete:

vineri, aprilie 11, 2008

feţe-feţe

Băieţii de la cercetare de la New York University ne dau jucării frumoase.
Nu e neapărat ca să râdem, dar imaginaţi-vă că sunt pacienţi cu boli atât de multe pe care povestea de aici chiar îi ajută!
Capac la toate, e şi pentru cine bagă Botox în faţă de nu mai ştii când se încruntă ori se miră, cum mi s-a întâmplat mie cândva, de am văzut doar nişte ochi căscaţi, după o întrebare pusă, şi nu am ştiut nici răspunsul nici cum să reacţionez, din cauza sperieturii.

Etichete:

joi, aprilie 10, 2008

daca google ar avea cap...


Oare pe google nu îl doare capul niciodată, când se apucă nişte unii să caute lucruri?
Ce căuta copilu' ăsta la mine n-a găsit, deşi Google îl îndruma bucuros către monicaspune. Prima soluţie, elucubraţiile mele. Or fi întortocheate frazele mele, dar sunt cu intenţie, dacă mai revii, elevule...Noroc că nu-mi mai pasă că vei vota pensia generaţiei mele...

Etichete:

de joi

yeah!


Haida, limonada in pahare de sampanie si piscoturi din fulgi de ovaz la toata lumea care a dat click de am ajuns la 80 de mii de clickuri decisive, care au adus poporul incoace, la monicaspune...monica spune ca e nais din partea voastra dar ar vrea sa stie, totodata, de ce blogspot are o problema, si de trei nopti incoace, cand vreau sa postez nu ma lasa sa editez prea mult. nu tu link, nu tu litere mai mari, nimicutza!

patratele la tot cartierul

cu gândul la hartie milimetrică, la o foaie cu pătrăţele cum nu găseam, zilele trecute, să notez un model norvegian pentru o căciula de schi, la foi de Sudoku pentru tata, să se enerveze mama:) am găsit aici. Generatorul de pătrăţele, dragul de el!
Poate vă trebuie? hi hi

Etichete:

o cafea proasta atat de buna!


O dimineaţă de aprilie, o întâlnire cu oamenii în alb, un dialog scurt, de rutină, şi o întrebare abia şoptită, la final: ihatom egy kávét ? Persze!* s-a auzit răspunsul, cu mirare că putusem să întreb aşa ceva. Şi zâmbetul mi-a luminat faţa atunci, aşa prăbuşită cum eram. Şi, cum nu mă puteam ridica din pat, iar mama mea - băutoare de cafea de o ştia şi fratello,la un an şi un pic, că era întrebat ce bea mama? şi răspundea, brav: tatea! –solidară cu oricine apreciază o cafea bună, a dat fuga jos şi pe masa de lângă patul meu de spital a apărut paharul ăla din plastic gri-gălbui. În el, presszó din Eduscho roşu să fi fost, dar ce conta? Aburind. Porniţi spotul publicitar! Pliculeţul cu zahăr nu mi-a trebuit, spatula da, să răcesc mai repede cafeaua. Cu braţul dureros după o săptămână de perfuzii şi ceafa imobilă, cu gura abia deschizându-se, am sorbit cu poftă nebună lichidul ăla la care visasem două săptămâni. Ce cafea proastă! Da’ ce bună era!
Care e cea mai bună cafea proastă pe care aţi băut-o? Văzusem povestea la Arhitectul, care îi pasase leapşa Răpirii...Mi-am însuşit-o, că mi-a trezit amintiri. Cafea nu mai beau, iar dacă mă năpădesc amintirile, iau o decafă...care nu e cafea, să fim serioşi:)Leapşa se dă lui Junkymouse, care fără de cafea pre lumea asta...mai puţin:)
_____________

O cafea pot să beau? Desigur! (magh.)




Etichete:

marţi, aprilie 08, 2008

dar ce e exclusivitatea?

Evenimentul zilei se laudă, în ediţia de 9 aprilie, deja online, că are un interviu în exclusivitate cu Steve Făinaru. aici.

Pro tv a difuzat, la ora 19, azi, 8 aprilie, un interviu cu Steve Făinaru, nepretinzând că e nici o premieră, nici o exclusivitate.




cu voce cu tot, adicătelea.
Mă repet, Evenimentul zilei? Ce e aceea exclusivitate şi cum se manifestă boala aceasta?
oribil!

Etichete: , ,

sange romanesc cu aroma de pulitzer

sau cum să scriu un titlu pompos pentru un jurnalist talentat (şi fratele lui de altfel):)))
Steve Făinaru, nepotul unui diplomat român detaşat în Statele Unite în anii ’50 (şi rămas acolo), a câştigat premiul Pulitzer pe 2008, pentru reportaj internaţional, pentru seria de articole publicate în The Washington Post despre furnizorii de servicii de securitate in Irak, dintre care mulţi operează în afara legilor care guvernează forţele armate americane.

Mai multe despre Steve Făinaru aici.
Lista întreagă a câştigătorilor premiilor Pulitzer, aici.

Etichete: ,

duminică, aprilie 06, 2008

porodice si melodia serii


JOSEPHINE BAKER- DON'T TOUCH MY TOMATOES


roşiile nu's de la aprozar ci de aici

aprilie nu-mi place

tot stau să caut dovezi că luna aprilie nu e pentru mine.
în primul rând că e luna a patra şi mie 4, 14 şi 24 îmi poartă un ghinion aşa de mare că până şi un nene care face horoscoape m-a întrebat, pe stradă, acu vreo zece ani, ce caut afară din casă, că doară 4 nu e de mine.
Deci acum şase ani în aprilie s-a dus bunicuţul meu drag şi scump şi câteva zile mai târziu am băgat şi eu botforii în styx dar m-au întors oamenii albi. Aseară am aflat o altă veste gri spre negru şi nu am putut plânge că eram în public. 4 e urât de tot, ar trebui eliminat şi acest lucru nu e departe, dacă petitiononline se bagă. Dacă nu, nu. Nota 4, 4!
***
A dispărut Mouton Sauvage. A făcut-o mai demult, dar am tot crezut că revine. Eu vreau să se întoarcă, măcar ca să-mi spuie ca nu mai vine, eventual şi de ce, şi eu să-i spun că significant otherul era gelos pe el, deşi nu pricepe o iotă româneşte.
***
că tot simţeam că stau într-un cerc strâmt, de dimineaţă am găsit un blog care m-a făcut să zâmbesc, nu degeaba e Bufonul regal, drept pentru care îl recomand, ia uite-l aici. Plus că autoarea seamănă cu Manuela pe care fratello meu a părăsit-o, nenorocitul, pun pariu că era gelos că toată familia o iubea mai mult pe ea, deja.

Etichete:

sîmbătă, aprilie 05, 2008

din ciclul...

...pauzele [de gândire] mici şi desuri/ cheia marilor succesuri, Antena 3 vă invită, dragii mei, să faceţi puţintică renovare prin dicţionare.

Haideţi cu toţii: un succes/ două succesuri!

Succesuri multe!

Etichete:

insistenta

...din partea mea, dar nu e cu rea intenţie.
Cu peste 2000 de ani în urmă, referindu-se la cea mai simplă metodă de menţinere a sănătăţii, medicul grec Hipocrat îşi îndemna pacienţii: „hrana să vă fie şi leac“.
Citiţi asta şi asta. Noapte bună şi poftă bună!

Etichete:

vineri, aprilie 04, 2008

de weekend

şi pentru Bette Davis, care se năştea acum 100 de ani.


Etichete:

Ghici cine vine la cina? sau in fiecare dintre noi e un Vladimir

...chiar şi în domnu' Bush!
Irealitatea titrează, cu nasul pe sus, că "Vladimir Bush a sosit la cina oferită de Traian Băsescu"
Mă întreb câte porţii de mâncare a primit. Una pentru Vladimir şi una pentru Bush sau doar una pentru o creatură bicefală?
Dovada naşterii preşedintelui mondial a fost capturată de ochiul de uliu al Axelandrei, carele, fiind de tipul me, myself and you, n-avea cum să rateze aşa ceva.

Etichete: ,

joi, aprilie 03, 2008

poezie dorsala


Într-o Zi perfectă,
Micuţa vânzătoare de proză ar vrea să o aştepte şi pe ea cineva.
În umbra vântului
Excluşii intră în Conjuraţia imbecililor
Cu Sex, shopping şi un roman.

Nu e nici pe departe ce a ieşit pe Poesia Dorsale, ideea fiind să pui una peste alta nişte cărţi astfel încât alăturate, titlurile să poată naşte ceva ce s-ar putea numi poezie, fără alte adăugiri, nu cum am făcut eu care, în plus, am făcut poza fără niciun aranjament prealabil, alegând teancul cel mai mic de pe o etajeră. Ce leneşă sunt!
Voi vă încumetaţi? Gramo?

Etichete: ,

scrisori catre prietenii din copilarie #4

Dragă Ioana,
nu mai ştiu nimic despre tine şi cu câteva minute înainte am răscolit în van internetul după orice indiciu care ne-ar putea apropia din nou...
Uite, acum 24 de ani petreceam împreună, cu sendvişuri, tort diplomat, (cred că primul din viaţa mea, că mama, dacă era geniu în ale prăjiturilor nu dădea doi bani pe cofetării şi noi îi împărtăşeam părerea) pepsi şi muzică. Nu ţin minte momentul în care ne-am cunoscut, dar îmi amintesc perfect după-amiaza însorită în care mama mi-a pus bluza albă din borangic, ciorapii albi, fusta plisată roşie şi agrafele cu cireşe în păr, mi-a dat cadoul pentru tine- care iar nu ştiu ce era- şi flori pentru mama ta, iar tata m-a adus până la poarta ta. Castanii de pe Avram Iancu erau înfloriţi, mai ţii minte mirosul acela dulceag?, iar mama ta a deschis larg poarta, după ce am sunat. Cum spune şi Irene, când eram mici, părinţii sărbătoritei erau la fel de zâmbitori ca în reclamele germane şi foarte înalţi. Mama ta purta nişte pantofi cu toc foarte înalt, roşii cum nu-mi imaginam la vremea aceea că pot avea şi oamenii mari şi, foarte zâmbitoare, s-a înţeles cu tata când pot să mă întorc acasă. Eram printre primii veniţi, în curte alergau un câine alb pufos şi surioara ta care, săltăreaţă, la cei trei anişori ai ei, îl urma, cu teamă, totuşi, să nu-şi murdărească rochiţa albă exact ca a ta. Într-o cameră ne distram noi, în cealaltă un grup de adulţi, iar din magnetofon răsuna Go Johnnie Go pe care noi l-am ascultat apoi şi-n iarna aceea lungă, când veneam la tine şi făceam exerciţii la matematică, iar mama ta suna şi părea mai entuziastă decât noi de ideea că învăţăm împreună. De unde să ştie că dădeam gata repede exerciţiile după care îi luam la încercat hainele, pantofii şi fardurile? Până ne-a prins sora bunicii tale, care ne-a zis- cu buzele-i subţiri îndreptate de gravitatea momentului- să ne spălăm pe faţă. Cât am mai tremurat că o să-i spună mamei tale şi o să afle şi ai mei! Da' când am golit de căpşune lada frigiderului tău mai ţii minte? Acum îmi dau seama că mă simţeam mereu vinovată că veneam pe la tine, cum mama nu ştia că ajung târziu, iar fratello ameninţa cu un raport detaliat, ora aceea petrecută în casa ta cu plafon înalt în care puteam bate mingea trecea atât de repede. Dar îmi plăcea! Aşa cum îmi plăcea când, în clasa a treia să fi fost, am ajuns în aceeaşi bancă şi în timpul orelor făceam schimb de pantofi. Ai tăi erau albi, dintr-o piele moaaaaale, ai mei erau bej-portocalii şi cu şiret, pe deasupra. Dar uite că nu te deranja schimbul de patru ore, ce o fi fost în capul nostru, dar ce bucuroasă eram că mă invidiau colegele! Aşa cum m-ar fi invidiat dacă ar fi ştiut că vin la tine, nu ne ascundeam dar nici nu ne lăuram, aşa cum s-ar fi pistruiat de ciudă că la tine mâncăm Nutella pe pască de la sinagogă, şi că ne uităm la video.
Nu reuşesc să dau de tine, dar ţin minte că azi e ziua ta. La mulţi ani, Ioana!

Etichete:

monica jones