un gol in inima mea

Tu mi-ai recunoaşte mâinile dintr-o mie, Monica!

 

De ce nu putem exprima întotdeauna într-un singur cuvânt stări? Cum se cheamă copilul care rămâne fără părinţi? orfan.

femeia care rămâne fără soţ? văduvă! 

mama care rămâne fără copil? o mamă rămasă fără copil.
şi eu, care am rămas fără bunic? un om căruia i-a murit copilăria presupun.

4.04. 2002. ce de 4. număr fatidic, la orientali, ştiaţi?

De cinci ani intru în casa aceea cu lacrimi în ochi. E din ce în ce mai mică şi, nu ştiu de ce, parcă tot mai gârbovită. O să se facă şi mai mică? Am încăput şi nouă oameni, cu zeci de ani în urmă. Ţin minte şi acum masa aceea mare, când mama şi fratele ei împlineau o vârstă, şi eram patru generaţii la masă.

Acum mai e doar bunica acolo. Singură, dar nu ne-ar povesti niciodată că o doare.

Dar o doare, ştiu eu. Că era U jump, I jump-ul ei. Că împreună cântam şi ne distram iernile, lângă soba în care se coceau cartofii. Că în timp ce ne făcea clătite din alea bune, bunicul ne dicta câte cruciuliţe la stânga şi câte la dreapta să coasem pe nişte şervete, vă imaginaţi? Că el ne ajuta să ne facem temele de vacanţă, mai ştiţi sutele alea de exerciţii şi probleme cu care voiau să ni-l alunge pe Moş Crăciun din gând, când ne căram în lungile vacanţe de iarnă? 

Artista mea!

Că a stat şi a plâns aproape când, aveam trei ani, i-am cântat la telefon Frumoasă-i vecina noastră/Scoate capul pe fereastră.
Au inima meaaaaaaaaaa
 

Că mă trăgea cu sania până în capul străzii, la nenea care avea pian, să pot studia. Şi mă aştepta să mă ducă şi înapoi acasă. Şi mă consola, când vedea cu ce ciudă mă uitam la fratele meu şi verişoara noastră care se dădeau toată ziua cu sania, în Brazi.

Că venea la Bucureşti cu bunătăţi pentru mine, şi-mi atrăgea mereu atenţia ce beau când ies, să nu care cumva să-mi strecoare careva droguri în pahar.

Şi n-o să uit niciodată seara în care, plecând spre casă, m-a dus până la poartă. Lăcrima. El ştia, vedeţi, că e ultima oară. L-am auzit la telefon, de ziua lui.

Şi acum au rămas doar amintirile şi tabloul acela cu el, aviator, zâmbind. 

Exact ca poza asta! Când mai trec pe acolo o să văd ce pot să-i cer bunicii. Nu cred să mi le dea pe cele cu bunicul în mariner, sau cu cercul.

Puiul bunicului!

Cu gândul la verile alea.